REFERENDUM 2012. Buda: „Decizia de a depune sesizare la CCR, un act de disperare”

REFERENDUM 2012. Buda: Decizia de a depune sesizare la CCR, un act de disperare
Publicat: 01/08/2012, 16:48
Actualizat: 02/08/2012, 20:13

Președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Daniel Buda (PDL), spune că decizia președinților celor două Camere ale Parlamentului, de a depune sesizare la Curtea Constituțională privind invalidarea referendumului, este „un act de disperare ce evidențiază disensiunile din cadrul USL”.

Președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Daniel Buda (PDL), susține, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că solicitarea adresată CC de Valeriu Zgonea și Petru Filip contravine declarațiilor ministrului de Interne, Ioan Rus, care a menționat că numărul total al cetățenilor cu drept de vot din România depășește 18 milioane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Consider decizia președinților celor două Camere ale Parlamentului, de a depune sesizare la CCR privind invalidarea referendumului, un act de disperare ce evidențiază clar disensiunile din cadrul USL. Încercările disperate ale liderilor USL de a nu recunoaște rezultatul referendumului din 29 iulie, triumfând cu solicitarea făcută de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și președintele interimar al Senatului, Petru Filip, prin care cer judecătorilor CCR invalidarea referendumului, contravin declarațiilor publice făcute acum opt zile de către ministrul de Interne, Ioan Rus, care a menționat clar faptul că numărul total al cetățenilor cu drept de vot este de 18.292.514”, spune Buda.

Buda afirmă că se asistă la un „circ mediatic” promovat la nivel european și internațional de către cei care se pretind conducătorii României, fricțiunile evidente dintre ei și nerespectarea deciziilor miniștrilor din propriul cabinet ducând la adâncirea crizei economice a țării „cu repercusiuni directe asupra traiului de zi cu zi al cetățenilor”.

„Iresponsabilitatea și incapacitatea celor de la USL de a gestiona problemele reale ale României, limitându-se de trei luni strict la acțiuni politice de acaparare a puterii în stat, au condus la o instabilitate economică gravă resimțită de fiecare dintre noi. Domnilor lideri ai USL, respectați deciziile ministrului de Interne, respectați legislația în vigoare, respectați instituțiile statului și mai cu seamă respectați cetățenii acestei țări care nu sunt vinovați de faptul că dumneavoastră nu aveți capacitate de a vă delimita de interesul de partid. Nu ignorați statutul european al României și nu denigrați imaginea și credibilitatea țării în fața partenerilor europeni și internaționali”, arată Buda.

El și-a exprimat încrederea că instituțiile statului nu vor ține cont de „diversiunile neîntemeiate ale celor de la USL și nu se vor lăsa intimidate de reacțiile aberante ale liderilor USL”.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și președintele interimar al Senatului, Petru Filip, cer Curții Constituționale, în sesizarea depusă miercuri, să solicite informații de la BEC, INS, MAI și AEP în vederea stabilirii condițiilor de validare a referendumului din 29 iulie.

Filip și Zgonea cer CC să solicite BEC să-i comunice starea operațiunilor de actualizare a listelor, având în vedere că numărul persoanelor înscrise în acestea este în contradicție cu rezultatele provizorii ale recensământului desfășurat în anul 2011, conform cărora populația României este de 20.254.866 persoane.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Florin Piersic a prevestit ceea ce urma să i se întâmple: „Nu cred că o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă,...
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A fost găsită o nouă proprietate a luminii